Parcursesem deja o sumedenie de cursuri și luasem o pauză de integrare a pașilor mei de până atunci. Eram într-un moment în care urmasem calea psihologiei (master, formare, supervizare) și simțeam că lipsea ceva. Anumite discursuri din supervizări le găseam sterile, anumite întâmplări mi-au arătat cu atâta finețe, dar și claritate că școlile pe care un om le parcurge nu arată prea multe despre calitățile sale umane sau sufletești. Ba, chiar din contră… așa că m-am găsit într-o disonanță cu oameni care s-au prezentat ca mentori sau cunoscători în tainele psihologiei și în care m-am încrezut astfel. Am văzut cum, uneori, prea multă „minte“, prea multă informație și investire emoțională în parcursul nostru profesional ne poate face să ne agățăm de ideea că știm, că suntem, iar faimosul ego despre care orientalii ne-au tot avertizat este în plină împuternicire de sine prin mediul academic. Acolo am trăit o dezvelire dureroasă a iluziilor în care mă aflam, și care mi-au declanșat un tumult dens al nevoii de autenticitate, de sens, de regăsire, cu toate consecințele care ar fi urmat.

A urmat o perioadă lungă de tăcere, confuzie, și chiar izolare mult cerută de interiorul meu pentru a cerne tot ce am văzut, simțit și auzit, dar mai ales de a mă vedea și auzi pe mine prin tot paradoxul trăit.

Așa că, într-un punct al eliberării mele de așteptări am întâlnit-o pe Elisabeta, un suflet angelic care m-a inspirat la dublu atunci când am văzut-o în poze alături de sufletele metalice, gongurile. Am simțit instant o conexiune, o deschidere și o bucurie interioară la vederea acelor fotografii, și am așteptat un an să se așeze lucrurile ca să o pot întâlni în realitate la cursul de Gong Master Practitioner. Ghidarea interioară împreună cu o sincronicitate frumos orchestrată din Ceruri m-au adus să trăiesc efectul minunat al gongurilor asupra ființei mele. Sunetele și vibrațiile gongurilor m-au învăluit și atins într-un mod sublim și profund, făcându-mă să adorm de mai multe ori atât de adânc și să simt cum corpul meu se încărca puternic în timpul sesiunilor de la curs. De fiecare dată când reveneam din somn, simțeam o stare de înnoire și de vitalitate care m-au uimit și care îmi aminteau de cele mai înălțătoare momente de pace și trezire spirituală din parcursul meu. Cuvintele sunt puține pentru a descrie aceste stări și deschideri de Porți de lumină, însă bucuria mea a fost cu atât mai mare cu cât am început să observ aceste efecte și pe colegi, și să înțeleg puterea lor în mod direct și imediat. Pe lângă toate acestea, prin Elisabeta am văzut un exemplu de smerenie reală, inconfundabilă, un caracter angelic și blând care a trezit inimile tuturor celor care s-au intersectat cu ea, care nu pretinde despre ea că este maestră, dar pe eu am simțit-o direct a fi astfel și am citit în interiorul colegilor mei aceeași percepție. Nu am rezonat niciodată până atunci cu ideea de maestru, așa că am înțeles atunci ce înseamnă să fii unul – să trezești direct conștiința și inimile celor din jur, fără să cauți să faci aceasta, ci doar prin simpla prezență.

Și iată-mă într-un punct interesant în care nimic de aici nu mai avea legătura cu mintea și mecanismele ei, cu studiul psihicului și alte aspecte ale psihologiei cărora mă dedicasem ani de zile. Totul venea firesc, natural, simplu, și în liniște. Așa mi-am recunoscut o parte din mine și porțile s-au deschis mai departe spre a facilita sesiunile de grup de băi de sunete, care au venit cu multe confirmări din partea participanților care au simțit efectele minunate pe propriul corp. S-a conturat, atunci, și mai mult dorința de a facilita astfel de sesiuni într-un cadrul terapeutic, în care accentul cade pe starea de prezență, conexiune cu propriul sine și cu ceilalți participanți, și împărtășire autentică într-un spațiu cald și lipsit de judecată.