De ce Creatorul nu a afișat niciodată un miracol pe care să îl poată înțelege/percepe/vedea clar, indiferent de nivelul de elevare, inteligență, condiție, oricine, și care să fie de netăgăduit? (Miracolele lui Iisus nu au fost văzute și percepute de toată lumea) Pentru că nu există? Pentru că nu poate? Probabil.

Dar mai există o posibilitate: deoarece credința, atunci când o bazezi exclusiv pe dovezi, își pierde valoarea intrinsecă. Atunci când ai nevoie permanentă de dovezi pentru a te agăța de ceva, tu nu afișezi credință, ci rațiune. Iar asta nu înseamnă că rațiunea nu ne folosește în aplicarea credinței și că nu se integrează în ea, ci ea este instrumentul exterior, „traducerea“ către minte a sufletului.

Rațiunea este o unealtă fără de care nu putem funcționa având un corp fizic și care ne ajută la autoconservare, să facem ordine într-un timp liniar, să facem calcule și aprecieri, cât și operații deosebit de avansate. Rațiunea este necesară până și când alegem în ce să credem. Însă avem nevoie să înțelegem că nu este doar despre atât. Există o forță, o putere, o magie prin care, fără nicio dovadă a viitorului, oameni care au crezut în vindecarea lor, au reușit să se vindece de cancer, au reușit să se ridice din scaunul cu rotile. Dr. Joe Dispenza a înțeles acest lucru și reușit să-si facă o reconstrucție vertebrală și să poată merge din nou, prin puterea credinței, imaginându-și zi de zi, timp de șase săptămâni, coloana sa reparată.

Dr. Bruce Lipton explică în cartea sa, „Biologia Credinței“ , cum bebelușii știu sa înoate la numai câteva clipe după ce se nasc, însă, curând, dobândesc teama apei de la părinții lor, iar mai târziu părinții își vor concentra efortul de a-și reînvăța copiii să înoate prin a elimina în primul rând frica de apă indusă mai devreme. În aceeași notă, este dovedit științific efectul „placebo“ al medicamentelor false care au dus la vindecări, prin simpla credință a subiecților că primesc un medicament care-i ajută la vindecare. Știința si rațiunea au făcut un pas în față spre a arăta că se va pune curând capăt contradicțiilor aparente dintre știință și lumea nevăzută (suflet, spirit, energie, credință), și că medicina însăși va trebui să ia în calcul un întreg, nu o scindare când va mai propune tratamente.

Credința nu se refera doar la religie, iar religia nu înseamnă credință, ci este o parte, un aspect al ei. Credința poate fi asociata cu aspectul religios, cu încrederea în forțe divine, însă psihologia îi atribuie aspectul de „gândire pozitivă“, se manifestă și în raport cu forțele proprii, cu forța interioară. Și uite așa au argumentat unii oameni că, fără să creadă în Creator și forțe divine, au crezut doar în ei și așa au reușit (bineînțeles că ei nu știu că Dumnezeu e și în noi, și cred în iluzia separării față de Dumnezeu). Mai departe, într-un sens și mai brut, este ilustrativ motto-ul „Dacă crezi ca poți, sau crezi că nu poți, ai dreptate în ambele cazuri“ al lui Henry Ford. Cam așa se sumarizează și simplifică definiția credinței, sau a nădejdii în religie.

M-am gândit de ce rațiunea a ajuns să fie valoarea noastră de bază într-un timp atât de avansat, care imploră conectarea cu toate resursele noastre interioare și utilizarea inclusiv a emisferei noastre drepte, și a tuturor celulelor corpului, de care multă lume a uitat că au fiecare o viață și un „creier“ propriu. Raționalismul a devenit o unealtă indispensabilă în progresul științific, iar pe măsură ce societatea s-a dezvoltat, a fost o nevoie din ce în ce mai mare de o „unificare a adevărului“, de o standardizare a lui. Problema este că raționalismul a dezvoltat curând o patologie, și anume a creat iluzia autosuficienței și a avut pretenția de absolut. Filozoful Nietzsche a arătat că „rațiunea noastră prezintă pretutindeni caracterul unei asemenea infinități finite, aceasta înseamnă că ea este în esența ei o contradicție față de logic, și prin aceasta împotriva realului“. Mai departe, utilizarea si ierarhizarea rațiunii în mod deficitar în raport cu empiricul, cu tot ceea ce nu poate fi dovedit, dar care totuși nu poate fi ignorat, a adus de fapt scindare, iluzia separării față de întreg, contradicție, negarea multor aspecte ale Creației. Este totuși evident de ce, în prezent, am rămas părtași raționalismului: am descoperit că realitatea poate fi manipulată într-atât de mult încât să ne îndoim de tot ce suntem, avem, gândim, și că pot exista interese pentru asta.

Trăind într-un infinit al posibilităților și nefiind educați suficient asupra faptului că Universul e făcut din paradoxuri (ca de exemplu iluzia existenței timpului), asupra infinității noastre ca ființe divine, ne agățăm speriați de ceva care să fie „universal valabil“, perfect, de netăgăduit, și pe baza căruia să avem mereu dreptate, ceva care să ne aducă siguranță când suntem răstălmăciți de tărâmul posibilităților, închipuirilor, intuițiilor, miturilor și contradicțiilor minții, ceva care să ne țină departe de frici.

Credința nu a fost niciodată interesată de toate acestea, ci a fost întotdeauna Spiritul unificator, scânteia divină responsabilă de bătaia inimilor noastre. Am ajuns să scriu aceste rânduri prin rațiune și operațiuni ale minții, condusă însă de un suflet care vede mai departe de atât, condusă de lumea care mi se dezvăluie când închid ochii, condusă de experiențele divine pe care iubirea mi le-a adus și încrederea mea că toți îsi pot accesa izvorul infinit din interiorul lor și recunosc la nivel subtil că funcționează din iubire, si prin iubire.

Cât despre oameni, pentru mine a făcut minuni să ofer încredere oamenilor fără să am nevoie de dovezi, ci ascultându-mi intuiția.

Oferă deschidere, adevăr, încredere, sinceritate, posibilitate, șansă pentru ca ei sa se deschidă, șansă pentru a se activa iubirea din interiorul lor. Nu înseamnă că nu vei fi înșelat, subestimat, sau că nu vei avea parte de neplăceri. Dar înseamnă că ai credința în tine și în ei, chiar atunci când ei uită să o mai aibă. Înseamnă că vei fi (posibil) înșelat si vei avea parte de anumite decepții, dar asta nu te poate afecta prea tare când știi că nu ești aici să te compari cu cineva, și că oferi oamenilor pentru că în primul rând meriți tu să oferi, să-ți manifești calitățile și iubirea, să-l manifești pe Creator, meriți tu liniștea, împăcarea și mulțumirea că pur și simplu ești, fără frică.

Leave a Comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s