Celălalt nu merită să mă port frumos cu el, să îi ofer, să fac compromisuri, să îl ofer timpul meu, sexualitatea mea, fidelitatea mea. Sună cunoscut?

Atunci când astfel de gânduri ne străbat mintea, de multe ori ceea ce produc este un conflict interior, pentru că este un moment când o parte a noastră caută să estimeze, să justifice, să compare eforturile noastre cu ceva exterior. Este un moment când „meritul“ invită ego-ul la masa discuției să preia cuvântul.

Verbul „a merita“ a fost atât de greșit folosit generații de-a rândul, încât mulți oameni la maturitate, care au deja multe realizări pe diferite planuri, au totuși în continuare inoculată convingerea subconștientă că nu merită (atenție, iubire, o situație fizică, psihică, emoțională, relațională, financiară bună); iată un motiv pentru care ei întâlnesc diferite provocări dificile în viața lor și caută să înțeleagă de ce nu pot depăși anumite dificultăți. De asemenea, ei pot manifesta un sistem de convingeri dual: pot crede, din diferite părți ale sinelui lor, lucruri opuse (merit să fiu bogat și nu merit să fiu bogat), aspect ce face dificil de sesizat convingerile negative și care creează o un drum în viață asemenea unei loterii, în funcție de ce convingere decidem să alimentăm mai frecvent din cele care rulează în subconștient, prin acțiunile noastre de zi cu zi.

Mergând într-un parc sau într-un loc de joacă este o posibilitate mare să auzim un părinte spunându-i unui copil: „nu meriți înghețată“, „n-ai făcut destul“, „primești doar dacă meriți. Acesta este modul prin care înregistrăm două aspecte importante:

1. Ne însușim ideea că merităm sau nu ceva (de regulă,                         iubirea și disponibilitatea emoțională a celor din jur);

2. Învățăm să comparăm mereu ceea ce facem cu un etalon              al meritului pe care l-am învățat.

Acesta din urmă este deosebit de important dacă reușim să îl identificăm în sistemul nostru de gândire, să observăm cât de disonant ne-a făcut să-i percepem pe cei din jur și propriile acțiuni, și, mai ales, pe noi înșine.

Pentru ca tu să înțelegi mai ușor asta, te invit să te întrebi:

Iar dacă, totuși, te regăsești atașat de ideea de a merita, îți poți spune: „Eu merit să ofer iubire, grijă, respect, timp, eu sunt cel/cea care merită în primul rând să ofer ceea ce le ofer celorlalți, și fac totul cu bucurie și dezinteresat“.

Meriți să fii liber când oferi și nu legat de a primi înapoi ceva. Meriți să îți dai voie să te simți fericit când oferi, în loc de temător că vei fi privit naiv, prea generos, sau neliniștit de gândul că cineva nu a făcut destule pentru tine.

Ce ascunde, deci, grija constantă de a acorda cuiva ceva în funcție de ceea ce merită? O convingere pe care se bazează o dorință puternică de a deține controlul, o rigiditate care pornește de la copilul interior care este îngrijorat să nu ajungă într-o poziție subordonată față de ceva sau cineva. Acel copil a înregistrat convingerea conform căreia este neputincios și are nevoie să supracompenseze prin a deține controlul. Este situația în care nu i-a fost suficient satisăcută nevoia de autonomie și control.

Când am ajuns la o astfel de concluzie, adevărul este că, indiferent de ce face celălalt pentru tine, el într-adevăr nu merită ceea ce îi oferi. Tu ești cel care merită să ofere, nu celălalt cel care merită să primească.  

Și totuși… când mă aflu într-o relație și mă afectează ceea ce primesc de la partener, prieten/ă sau alți oameni, cum să mă aflu într-o stare de echilibru?

Problema echilibrului tău interior este deja rezolvată atunci când ai decis să oferi doar în funcție de ce simți, și nu de meritul pe care îl apreciezi la ceilalți. Rămâne să evaluezi dacă tu te simți fericit cu ceea ce primești, dacă simți că te afli într-o formulă în care „funcționezi“ în echilibru în relațiile tale, și, desigur, să observi tendința ta de a lega ceea ce primești cu ceea ce meriți, amintindu-ți că esența ta interioară nu are legătură cu niciuna dintre acestea.

Închei cu un ultim gând…

Când te gândești că meriți mai mult, maschezi o nemulțumire în interiorul tău care pune la îndoială capacitatea Creatorului de a-ți oferi lucrurile pe măsura a ceea ce emiți, te deconectezi de la ceilalți și de la univers, trăind un sentiment de a fi neînțeles, izolat, neapreciat. Toate acestea pun în funcțiune energii care blochează starea de creativitate, împlinire, liniște și înțelegere.

Ești mai mult decât ce crezi că meriți, ești un suflet care experimentează ceea ce înseamnă să ofere și să primească, și trăiește în armonie cu ideea că oricând poate accesa orice are nevoie în viața lui, în legătură cu cât este pregătit să o facă, și are tot sprijinul Cerului pentru asta.