Oamenii care trăiesc cu sufletul deschis sunt oameni care și-au accesat puterea, care au înțeles că a se expune face parte din a-și accepta interiorul și a lăsa viața să-i învețe din înțelepciunea ei. Atunci când cauți să te protejezi de tot ce ți s-ar putea întâmpla și de toți oamenii care te-ar putea răni, renunți la o parte din tine ca să poți supraviețui. Însă, mai devreme sau mai târziu, împins de goliciunea ființei pe care ai ținut-o mereu în lacăt, viața îți va arăta minunata putere pe care ai purtat-o mereu cu tine, puterea de a fi tu întreg, strălucitor, încrezător și pregătit să te uiți în ochii oricui, să treci prin orice și să știi că orice vine în viața ta poartă o binecuvântare ascunsă.

Oricând simți să te retragi dintr-o situație, când modifici și ascunzi părți din tine, sau când cauți să forțezi o imagine despre tine care nu ești tu, întreabă-te de unde vine temerea ta?

Tiparele comportamentale vin din memoriile subconștiente ale sufletului, de la nivel generațional sau din copilărie. Atunci când simți o greutate sau un blocaj în a te exprima sau în a păși într-o situație așa cum ești, acesta este un rezultat al unor traume și convingeri de tipul: „Nu sunt suficient de bun“; „Dacă mă arăt voi fi pedepsit“, „Nu pot fi iubit dacă sunt vulnerabil/mă expun“, „Nu sunt în siguranță“, „Nu pot avea încredere în tine!“

Când copilul interior experimentează un eșec în a se simți iubit de părinți sau persoanele importante, acesta poate manifesta o dorință puternică de a deține controlul, fiind îngrijorat să nu ajungă într-o poziție subordonată și să experimenteze din nou aceeași situație. Astfel, persoana începe să proiecteze umbra trecutului asupra experiențelor noi, potențialul de a fi vătămată emoțional, ajungând astfel să-și saboteze nevoia sufletului de a experimenta și a-și transforma experiențele. Procedând astfel, copilul din om asociază apropierea, vulnerabilitatea, deschiderea cu teama de abandon și manifestă distanță când simte atinsă acea limită de apropiere. La nivel relațional, oamenii cu acest tipar se simt adesea constrânși sau acaparați în intimitate, urmând predispoziția de a se simți constrânși să corespundă așteptărilor. Astfel, ei se simt cu adevărat liberi doar în singurătate și trăiesc într-o stare de separare.

O traumă produce manifestări comportamentale spre extreme, astfel că mecanismele de apărare puse în funcțiune pot lua forme și la spectrul opus, ca de exemplu, predarea și subordonarea în fața persoanelor considerate dominatoare. Omul poate oscila spre a aluneca, când spre un rol, când spre altul, de la supra-control la predare.

Majoritatea oamenilor care nu sunt siguri de propria valoare își trăiesc viața în defensivă. Ei nu vor să ofere niciun motiv pentru care să fie atacați sau luați prin surprindere, și nici nu pot fi liniștiți lăsând lucrurile să se întâmple de la sine. De asemenea, ei caută să-și păstreze avantajul în relațiile interumane, alegând subconștient între comportamente de rezistență pasivă și activă, cu rol de apărare a poziției.

Nevoia lor de evoluție îi va pune în situații repetitive în care pot încerca mecanisme de adaptare și apărare dintr-un spectru larg, găsindu-și răspunsuri, rând pe rând, asupra la ce rezultate obțin folosindu-le. Rostul acestor experiențe este de a se vindeca și de a-și recăpăta puterea interioară, și de a experimenta, la capătul lor, iubirea care le îmbrățișează unicitatea și complexitatea, și în fața căreia se pot dărui, fără rezerve.

Înregistrează-ți adresa pentru a primi articole noi