Femeile conştiente care au linişte interioară au o capacitate suportivă uimitoare. Ele sunt capabile să învăluie cu iubire si să lumineze toata ființa celor din jur. Ele sunt aici să-şi manifeste grija, răbdarea, intuiția, credința şi să deschidă prin aceste virtuţi toate drumurile în jurul lor. Ele au o relație aparte cu inima, ştiu să o asculte, să o protejeze, să o simtă. Blândețea feminină este copleşitoare, pentru că topeşte orice zid, oricât de mare, prin puterea ei. Înțelepciunea feminină uimeşte pentru că trece de minte şi raţiunile ei.
Femeia este mângâierea, este expansiunea, este bucuria, este inspirația, este legătura dintre viață şi moarte. Iar forța emoțiilor sale poate construi sau dărâma. De aceea, femeia care critică, bârfeşte, judecă, este agresivă, dură, invidiază, controlează, raspunde cu violență, îşi îneacă tot spiritul, toată puterea, toată strălucirea, şi îşi îngroapă menirea, pentru că toate aceste acțiuni sunt inversul menirii sale.
Femeia care învăluie lumea cu iubirea sa reuşeşte tot prin răbdare, empatie, acțiuni si ajutor subtile, nicidecum forță brută, presiune, control sau competiție.
Femeia care are linişte interioară se bucură de corpul ei, de fragilitatea ei fizică, de subtilitatea ei, de ciclurile ei, de energia sa expansivă şi neregulată, de capacitatea de a se încredința în numele iubirii, de a se lasa condusă, iubită şi protejată; işi iubeşte vulnerabilitatea trupului şi a emoţiilor, pentru ca ele îi amintesc de unde îşi ia puterea. Ea iubeşte să primească pentru că ințelege că a primi înseamnă a oferi ocazia celui care vrea să ofere, să o facă, iar acesta este un lucru sacru pentru împlinirea sa. Iubeşte să completeze, să asculte în tacere, să privească, să contempleze şi să se conecteze cu tot ce e în jurul ei. Iubeşte să ofere spațiu şi timp, pentru că a invățat că ea însăşi are nevoie de acestea pentru a-şi manifesta creația. Prin ea curg râuri infinite de aşteptare, iubire, alinare şi înțelepciune.